Agatha sau Chandler

Autoizolare. Ziua 43 .  

Care mi-e cea mai dragă activitate? Cititul. Așa se face că, în aceste zile dau gata carte după carte. Am citit cât să îmi depășesc targetul. Ceea ce e bine. Înseamnă că încă nu m-a demoralizat situația actuală. (Mare lucru… de obicei mă demoralizez din lucruri mult mai mărunte…)

Oricum, dintre toate cărțile citite două se încadrează în același gen de literatură: mistery (bine… ficțiune polițistă) … Și mi s-a părut interesant să scriu un articol comparativ între cele două. Ca un fel de battle al romanelor mistery ….

Pe de-o parte o avem pe clasica, celebra, consacrata Agatha Christie cu „Cadavrul din bibliotecă”.  În celălalt colț, un scriitor necunoscut mie (până la această primă lectură) Raymon Chandler cu „Somnul de veci”

Așadar, battle în patru runde:

1. Subiect

Ambele cărți au ca și subiect principal o … crimă, bineînțeles. Doar că, dacă pentru Agatha crima e prilej de a evidenția caracteristici ale personajelor (mai ales ale lui Miss Marple, deoarece cartea face parte din seria cu același nume), pentru Raymond crima nu face decât să scoată la iveală o normalitate a vremurilor americane, în care banii, sexul și jocurile de noroc, nu aveau cum să conducă decât la o crimă. Ce diferențiază cele două evenimente ce devin subiect principal pentru cărți, este modalitatea în care autorul, prin glasul personajelor ilustrate, se raportează la ele. Unul le consideră scandaloase, marcante pentru cei implicați și, bineînțeles, de nedorit, iar celălalt le acceptă cu o resemnare naturală, care nu face decât să accentueze blazarea personajului în cautarea criminalului.

2. Personaje

Ei, dacă la subiect nu am avut ce să scriu prea mult, deoarece ambele pleacă din același punct, la personaje, lucrurile stau complet diferit. Agatha, cu măiestria ei de a creiona individualități, ne prezintă, rând pe rând, o adunătură de caractere. Și când spun caractere, mă refer la capacitatea ei de a înfățisa personajele, în scris, strict după ceea ce le diferențiază de celelalte. Scurtele descrieri ale oamenilor ce se străduiesc să rezolve un mister sunt foarte puternic potențate de descrierea gesturilor, a mimicii, a eforturilor mentale de a prinde firul și a dezlega misterul.

În „Somnul de veci”, cei implicați sunt vicioși, sunt obscuri, delăsători, disperați, iar criminalii nu sunt cu nimic mai deosebiți față de cei care mor. Cât despre aceștia din urmă, ai avea ușor tendința să spui că nu sunt o mare pierdere pentru societate, deoarece, cum spuneam și mai sus, cartea e scrisă în stitlul blazat al unei societăți pierdute.

3. Arta narativă

Recunosc, stilurile scriitoricești ale celor doi sunt atât de diferite încât fiecare atrage fix prin ceea ce îl caracterizează: unul prin cumințenia și smerenia cu care imaginează crime oribile și domnișoare bătrâne, agere și uneori insistente, celălalt prin intimitatea detectivului, care oricât de la ananghie s-ar afla, nu spune decât ceea ce vrea să spună, reușind, din vorbe, să iasă basma curată și să rezolve și încurcătura. Ambii au meritul lor în a întoarce, din fraze, atenția când spre un suspect când spre altul. Însă Agatha e domoală și elegantă, pe când Raymond e aspru și intenționat stradal.

4. Suspans

Prin definiție stilul polițist nu are cum să fie altfel decât plin de suspans. Însă, citind cele două cărți una dupa alta, pot confirma că una e să stai în suspans de la prima filă și până la ultima, și alta e să aștepți punctul culminant al cărții și apoi să afli cine și ce a făcut, doar ca, spre final, lucrurile să se așeze liniștite, pe un făgaș normal. Mie sincer, îmi place mult mai mult stilul Agathei, cu toate tușele sale de femeie casnică, ușor îmbătrânită, fără interese personale, cu ochii mereu în farfuria celuilalt, decât stilul sobru, de „Midnight caller” americănesc.

Ambele cărți se citesc ușor, sunt foarte interesante, și pentru amatorii genului, suficient de bune pentru a fi citite într-un weekend.

Lectură plăcută!

Iulia G

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *