Joia de poezie

vânătoarea de oameni e cea mai grea
îmi iau pușca
și țintesc spre cer
și sper să îmi cadă în brațe iubirea
să o prind de umeri
să o resuscitez
și să fim bine

prădătorul din mine caută neîncetat
nu se lasă bătut
până nu o are
vreau să o așez cu grijă pe patul din sufragerie
cu umărul însângerat
cu lacrimile șiroind
cu sufletul deschis
să-l miros
și să mă îndrăgostesc pe loc
să îmi deschid și eu inima
și să o las să mă vadă așa cum sunt eu

gol

s-a trezit
mă privește
tacit și șiret ascund arma
înghit glonțul înroșit de vopsea
zâmbesc
dar ea nu o face
și doare
și închid ochii

nu mă salvează nimeni pe mine
sper să te vindece cineva de tine