Joia de poezie

îmi dau seama că nu mai e nimic

diferenţele astea dintre neuronii noştri

mă enervează teribil

nu mai am destulă minte pentru câte mă dor

nu mai am destulă energie să mai lupt cu tine

nu mai pot să întorc iubirea pe toate părţile

şi să-i găsesc culoarea potrivită

azi mă simt singur

mai solitar decât întunericul

mă simt mai singur decât atunci când eram singur

nu mai arde focul cum o făcea cândva

şi nu mai simt setea cum mă seda cândva

am gânduri pe hârtii

de care nu a auzit nimeni

şi vorbe nescrise pe care le ştiu toţi

nu mă mai înţelegi

nu mă mai gândeşti cum o făceai 

într-un timp

suntem prea de sticlă acum

prea transparenţi şi se văd toate rănile

azi mă simt fără tine

şi îmi este ciudă să fiu aşa

dar cred că universurile noastre sunt mult prea diferite

şi de asta ne este greu să ne privim în culori

asemănătoare

nu ştii ce vrei

nu ştiu ce vreau