Joia de poezie

nu mai dorm bine de ceva timp
am pus visele pe pernă să le adorm
dar nu vor
le învelesc cu pătura mea mov
care uneori îmi acoperă încet buzele
apoi nasul și ochii
și mă adoarme de tot

am un corp lângă mine care nu mă înțelege
un trup de carne care nu știe ce sunt eu
de pe ce planetă am coborât
și unde mi-am săpat mormântul
nu știe unde mi-am pus oceanele
și unde mi-am construit afterlife-ul

e doar carne și nu mă cunoaște pe deplin
sau nu poate să o facă
și simt că trebuie să plec să mă adâncesc
pe scările de la etajul 4
și să nu mă mai întorc urcându-le
să nu mai iau liftul
să nu mă mai uit în oglinda din el și să fiu supărat
pe mine pe situație pe corpul care nu mă va ști niciodată