mă gândesc că în ultima perioadă
am fost părăsit de cuvinte
scrisul s-a uitat la mine
m-a analizat
şi a constatat că nu mai am de ce
să-l folosesc
şi a plecat fără să se uite înapoi
fără să mă întrebe dacă chiar sunt
bine
nu am conştientizat de ce nu mai pot
scrie
până acum
dar m-am trezit din vis
nu mai merge scrisul la mine
s-a stricat şi nu am ce să-i fac
nu mai curg metaforele corect
nu mai e liniştea aia de dinaintea
cuvintelor
care să-mi acopere ca o umbrelă
mintea
nu mai am scrisul în mânecă
nu mai
am dorul ce se frânge în doi