Iulia Ganga: Mara, eu am făcut cunoștință cu tine prin prisma volumului “La umbra unui vis”. Cum ai descrie scriitoarea Mara de atunci și scriitoarea Mara din noul volum “Tăietura de hârtie”?

Mara Chelcioiu: Documentarea pentru „Tăietura…” a început cu mai bine de un an înainte de „La umbra unui vis”. Procesul face diferența între cele două, scriitoarea e aceeași, doar experimentează stiluri diferite. Dacă „La umbra unui vis” a pornit chiar de la două vise pe care le-am avut și de acolo lucrurile au luat-o razna, așa cum e și frumos la vise, pentru „Tăietura de hârtie” am avut o abordare metodică, am încercat să surprind cât mai multe fațete ale aceleiași realități.

I.G: Cum ți se pare ceea ce se întâmplă azi pe piața de carte? Corespunde cumva ce îți imaginai tu că va însemna lansarea unor volume cu ceea ce se întâmplă în realitate?

M.C: Sunt înconjurată de oameni care citesc mult și urmăresc pe social media oameni care citesc mult. E un exercițiu constant de readucere aminte că ei nu reprezintă majoritatea. Țin minte că înainte de primul volum lansat, îmi imaginam că asta e tot ce trebuie. Ca manuscrisul să fie acceptat și să ajungă la tipar. De acolo, lucrurile se întâmplă de la sine. Adevarul e că, deși tipărirea e crucială, fără promovarea cărții prin cât mai multe metode, nu mișcă nimic. Nu e suficient să scrii bine. Nu o să îți bată nimeni la ușă să-ți cumpere cărțile doar pentru că ești talentat.

I.G: Obișnuiești să îndeplinești anumite ritualuri atunci când te apuci de scris? Sau poate înainte de a începe o nouă carte? Sau poate în prima clipă în care primești noul volum tipărit?

M.C: Încerc să mă feresc de ritualuri de când m-am lăsat de fumat. Pentru mine, ritualul e un consumator de timp, un soi de procrastinare. Dacă vreau să scriu, deschid google keep notes sau un fișier word nou în drive și scriu direct. Am avut de multe ori fantezia unei sesiuni de scris într-o cafenea răcoroasă, doar eu, laptopul și o ceașcă de cafea. Cred că e genul de lucru pe care doar un scriitor de profesie are luxul să îl facă.

I.G: Care sau cu cine ai avut cele mai interesante/ intense discuții despre “a scrie” sau “a fi scriitor”? Au implicat vreodată și volumele semnate de tine?

M.C: Îmi place să vorbesc despre scris oricând și cu oricine și îmi place să cred că a fi scriitor nu înseamnă neapărat să te întreții din asta.

I.G: Care crezi ca e superputerea scrisului? Pentru tine, pentru cititori sau așa, în general?

M.C: Scrisul eliberează. Oricine a avut vreodată un jurnal a simțit asta.

I.G: Ce o entuziasmează pe scriitoarea Mara? Dar pe Omul Mara? E vreo diferență?

M.C: O lansare de carte Heyday Books, coperțile lui Adrian, ședințele cu editura, idei noi de manuscris, concursurile literare, cărțile cu propoziții atât de frumoase încât te oprești din citit ca sa le poți nota undeva. Suntem una și aceeași, nu-mi imaginez cum ar arăta viața mea dacă nu aș scrie. Presupun că m-aș simți pierdută.

I.G: Acum câteva curiozități legate de „Tăietura de hârtie. De ce acest subiect? Ai luat contact cu închisorile din România? Sau e pură documentare?

M.C: E pură documentare, din surse oficiale și neoficiale, publice și private. Mi-am dorit să scriu despre subiectul ăsta în așa fel încât cineva care citește manuscrisul să-și zică „ah, ce frumos!”. Și nu pentru că ar fi frumos în închisorile din România, ci mai mult pentru că există frumos în orice.

I.G: Care ar fi un singur cuvânt cheie care ar putea lega poveștile personajelor din carte? Sau nu vrei să ne dezvălui și fiecare cititor să își găsească propria cheie?

M.C: Personajele sunt legate prin curiozitatea pe care o au unele față de celelalte și asta e începutul oricărei povești.

I.G: Care ar fi cititorul potrivit pentru acest gen de literatură? Presupunând că ar exista așa ceva, cum l-ai caracteriza?

M.C: Cititorul potrivit e cel care se uită la copertă, citește descrierea și-și zice: „oh, ia să vedem”. Asta e tot ce trebuie, un pic de curiozitate.